„La finalul clasei a XII-a un elev trebuie în primul rând să fie pregătit să nu mai fie elev” – Interviu Dan Arbănașu

Îți place articolul? Dă share prietenilor!

Introducere: Despre Dan Arbănașu

Mă numesc Dan Andrei Arbănașu, am 17 ani și sunt elev în clasa a XI-a. Am început studiile la Școala Alexandru Vlahuță acum 10 ani, continuând la Complexul Educațional Lauder Reut din clasa a V-a. Pot spune cu  deosebită siguranță că această decizie a fost una mai mult decât benefică pentru dezvoltarea mea atat pe plan intelectual, cât și personal.

În ceea ce privește performanțele școlare, am avut un suport deosebit din partea familiei, care m-a încurajat și m-a susținut în tot ce am dorit să fac, ajutându-mă mereu să îmi depășesc limitele și să-mi ating idealurile. Profesorii din cadrul Complexului Educațional Lauder Reut au fost mereu alături de mine și de colegii mei, pregătindu-ne atât în timpul orelor cât și chiar după program pe toți cei doritori de performanță.

După toți acești ani pot spune cu siguranță că eforturile nu au fost în zadar. Beneficind de un mediu propice pentru dezvoltarea mea și de suportul școlii, dar mai ales al părinților, am avut oportunitatea să particip la o varietate de concursuri și olimpiade școlare, la unele dintre care am obținut și diverse distincții și premii. Unele dintre cele mai importante concursuri la care am avut plăcerea de a participa sunt: World Robot Olympiad, unde am luat locul 4 la faza națională în clasa a VIII-a și Olimpiada de Tehnologie a Informației unde am luat premiul 3 la faza pe municipiu. De asemenea, anul trecut am avut onoarea de a reprezenta România la Safe Cracking Contest, un concurs de fizică aplicată organizat în Israel la unul din cele mai mari institute de cercetare din lume: Weizman Institute of Science. Acolo am avut de asemenea oportunitatea de a vizita diverse laboratoare și de a face diverse experimente împreună cu fizicieni și chimiști de renume și am avut onoarea de a o cunoaște pe Ada Yonath, laureată a premiului nobel pentru Chimie în 2009.

 

Despre educație și performanță

Cum îți alimentezi dorința de a face mereu mai bine, mai mult? Ce te motivează să performezi?

Pe lângă performanțele școlare, modurile de valorificare a timpului liber sunt de asemenea un factor vital în dezvoltarea personală. Din punctul meu de vedere, orele petrecute în afara școlii  au avut un impact cel puțin la fel de important în formarea omului care sunt astăzi. În ceea ce privește timpul meu liber, îmi place să fiu înconjurat de oameni și prieteni de la care am ce învăța și care au interese comune cu mine. O activitate care îmi face o deosebită plăcere să o practic este sportul. Sportul meu preferat este baschetul, pe care l-am practicat la nivel de performanță timp de mai bine de 5 ani, dar pe care din pacate a trebuit să îl întrerup odată cu apropierea ciclului liceal. Acesta, ca și alte activități, a avut rolul de a-mi modela caracterul și de a ma înzestra cu calități precum disciplina și spiritul de competiție.

Încă de când eram mai mic, să fiu mai precis elev în gimnaziu, am avut un spirit competitiv foarte bine cultivat, dorindu-mi să fiu cel mai bun în ceea ce făceam. De asemenea, mereu am considerat că trebuie să-mi măresc bagajul de cunoștințe cu fiecare ocazie ce se ivește și niciodată să nu dau înapoi de la o provocare.

Cât de mult timp investești în activitățile extra-școlare? Cum ai reușit să faci atâtea până acum?

Întotdeauna activitățile extra-școlare au fost cel puțin la fel de importante pentru mine precum programa studiată în cadrul școlii. Personal, consider că în țara noastră totul se focusează pe teoretic, neglijând importanța unor activități practice, pentru că adevărul este că o mare parte din informațiile predate în liceu nu au aproape nicio aplicabilitate dacă nu aprofundezi acel subiect și în studiile superioare. Din acest motiv consider că activitățile extra-școlare, care sunt de ordinea zecilor la școala Lauder au un rol major în formarea elevului și pregatirea lui pentru ce urmează după terminarea liceului, deoarece sunt de părere că cei 12 ani de școala ar trebui să ne pregătească să ne descurcăm în orice direcție am decide noi să continuăm în viitor și să nu ne pregătească numai pentru un examen, care, la fel ca orice altă evaluare scrisă nu poate analiza toate calitățile și talentele unui elev. Aș vrea să cred că toate activitățile la care am luat parte în cadrul ultimilor 6 ani au avut un rol fie el mai mic sau mai mare în formarea mea.

 

Care crezi că sunt problemele cu care se confruntă educația în România?

Din punctul meu de vedere sistemul de învățământ din România este prea voluminos din punct de vedere al informațiilor, elevilor fiindu-le greu să acumuleze un bagaj atât de mare de informații și astfel neglijând activități importante. Un mod bun de a asigura o dezvoltare optimă este chiar cel implementat de școala noastră.

Conducerea școlii Lauder a considerat că programa studiată la clasă trebuie îmbinată cu o parte practică, astfel permițându-ne să punem în practică ce învățăm de-a lungul orelor de curs, prin organizarea de seminare, conferințe interactive, internship-uri și alte activități extracuriculare. Un prim exemplu ar fi conferințele de tip Model of United Nations, la care am participat până acum de trei ori, iar in luna Iunie am și organizat o astfel de conferință împreună cu alți colegi din școala mea, numită LauderMUN. Evenimentul a fost un succes, având peste 100 de participanți din întreaga țară. Un alt program la care am participat a fost vizita la Parlamentul European, atât cel de la Bruxelles, cât și cel de la Strasbourg. Pe lângă acestea, am avut și multe proiecte în parteneriat cu IDR și cu MAE, ocazie cu care am avut nițte discuții foarte interesante despre teme de actualitate pe scena mondială, cu specialiști din domeniu. Proiectele au fost multe, dar am să menționez numai două, care pe mine chiar m-au captivat în mod deosebit. Primul este un proiect de business organizat de școala noastră în fiecare an în cadrul căruia se împart clasele de liceu în mai multe grupe, fiecare trebuind să dezvolte un start-up pentru un business pe parcursul anului școlar. La finalul anului toate proiectele sunt prezentate unei comisii formată din investitori de la Bursa de Valori București și diverși oameni de afaceri, care evaluează și punctează fiecare proiect după fezabilitate, inventivitate și aplicabilitate. Ultimul eveniment pe care doresc să-l menționez este 2DayAmbassador, un alt eveniment gazduit de școala noastră în cadrul căruia fiecare elev este repartizat la o ambasadă din 20 de ambasade din București, unde face un internship de o zi urmând să prezinte cele discutate următoarea zi la Palatul Parlamentului sub forma unui speech. Eu am fost în cei doi ani la ambasada Olandei și a Poloniei, la cea a Olandei fiind șef de delegație.

 

Ce elemente consideri că ar putea adopta și alte licee din structura programei și activităților Complexului Educațional Lauder-Reut? Prin ce se deosebește acesta de alte unități de învățământ din România?

Ce deosebește școala Lauder de alte instituții de învațământ este implicarea și dedicarea atât a cadrelor didactice, cât și a conducerii, care face o treabă extraordinară oferindu-ne oportunități la care nici nu speram, dacă nu am fi studiat aici. De asemenea, relația profesor – elev este dusă la un alt nivel, aceștia fiindu-ne mentori și ajutându-ne și în particular dacă dorim să performăm la o anumită materie sau chiar să recuperăm o lecție pierdută.

 

Care sunt competențele obligatorii de care trebuie să dispună un elev la finalizarea liceului? 

La finalul clasei a XII-a un elev trebuie în primul rând să fie pregătit să nu mai fie “elev”. Ce înseamnă asta? Ei bine, acesta trebuie să fie conștient că facultatea nu mai este aceeași cu liceul, la universitate nimeni nu te mai obligă să înveți, astfel fiind nevoit să înveți și să te motivezi de unul singur și să fii mai mereu responsabil și calculat. În ceea ce privește competențele stipulate în programa școlară, un elev trebuie să aibă pregătirea și noțiunile necesare atât pentru a susține examenul de bacalaureat fără probleme, cât și de a continua studiile în domeniul dorit.

Despre Diplomație

Care consideri că trebuie să fie abilitățile unui bun diplomat?

Profilurile liceului meu sunt business, media și diplomație. În cei doi ani de liceu am aprofundat aceste trei domenii, eu focusându-mă în special pe partea de business și diplomație. Un bun diplomat trebuie să fie în egală măsură atât un bun comunicator, cât și un ascultător receptiv. Trebuie să fie o persoană care știe să gestioneze diverse situații și să fie capabil să-și adapteze comportamentul în funcție de acestea și care are permanent o atitudine echilibrată și protocolară și care are o conduită adecvată oricărei conjuncturi. Este de asemnea esențial ca acesta să aibă o cultură vastă și să fie conectat în permanență la cele mai importante subiecte de interes în domeniul lui de activitate.

Trăim într-o lume în care pare că suntem în permanente conflicte, cum vezi diplomația în acest context, cum ajută? Care crezi că este cea mai mare provocare a diplomației actuale?

Într-o lume plină de conflicte și divergențe care pun în pericol prin diversitatea și amplitudinea lor, securitatea noastră, consider ca diplomația (susținută de alte persoane de importanță cum ar fi oameni de știință, reprezentanți ai societății civile etc.) trebuie să joace rolul unei căi de comunicare bilaterale, cu rolul de a atenua și de a rezolva aceste probleme. Actualmente, cea mai mare provocare a diplomației este aceea de a împiedica escaladarea unor conflicte, fiind forțată să facă slalom printre niște interese economice puternice, politice, religioase și nu numai.

 

Ce drum profesional vei alege, unde îți dorești să studiezi în continuare, în ce dorești să te specializezi?

În ceea ce privește drumul meu profesional, dacă aș spune că sunt deja decis, aș minți. Ceea ce sunt sigur însă este că vreau să studiez în afara țării. Fiind obișnuit cu predarea în limba engleză de la liceu și având o varietate mare de universități de prestigiu recunoscute internațional, consider că Anglia ar fi una din cele mai bune variante pentru mine. Legat de domeniul de studiu, în acest moment sunt de părere că o universitate ce se ocupă cu o parte umanistă, ar fi cea mai potrivită pentru mine, în ciuda faptului că sunt la profilul mate-info. Luând în considerare cele menționate anterior am decis pentru moment că aș vrea sa aplic la o facultate de business sau drept.

Care este cel mai ambițios vis al tău?

Privind spre viitor, visele mele nu conțin elemente spectaculoase: nu mă văd pășind pe lună sau să ajung la Polul Nord. În schimb visul meu este să am o profesie pe care sa o fac cu pasiune și plăcere și să am ocazia ca o mare parte din timpul liber să mi-l petrec vizitând lumea, cunoscând oameni și trăind experiențe noi tot timpul.

Ce îi îndemni pe tinerii elevi din generația ta?

În concluzie, consider că orice tânăr elev ar trebui să își urmeze visurile, să își descopere aptitudinile, să muncească pentru a le pune în valoare și să țintească mereu mai sus indiferent de situație. În ceea ce privește părinții, aceștia trebuie să-i învețe, să-i ajute să se descopere și să-i susțină în orice vor ei să facă, deoarece sprijinul acestora este esențial pentru căpătarea încrederii în sine și pentru dezvoltarea unui caracter armonios.

 

Mulțumim Dan pentru acest interviu!

 


”Întotdeauna activitățile extra-școlare au fost cel puțin la fel de importante pentru mine precum programa studiată în cadrul școlii. Personal, consider că în țara noastră totul se focusează pe teoretic, neglijând importanța unor activități practice, pentru că adevărul este că o mare parte din informațiile predate în liceu nu au aproape nicio aplicabilitate dacă nu aprofundezi acel subiect și în studiile superioare.”

”…orice tânăr elev ar trebui să își urmeze visurile, să își descopere aptitudinile, să muncească pentru a le pune în valoare și să țintească mereu mai sus indiferent de situație.”

 


INTRĂ AICI PENTRU CURSUL DE MANAGEMENTUL TIMPULUI. ÎNVAȚĂ SĂ SALVEZI TIMP PENTRU PASIUNILE TALE! 

Îți place articolul? Dă share prietenilor!
12 august 2017

Despre Mentalio

Mentalio este un program de Antrenament Cognitiv ultra-performant special construit sa conduca la dezvoltarea Inteligentei, Memoriei, Creativitatii si abilitatilor de Invatare Accelerata. Iti activezi potentialul cognitiv, iti folosesti mintea la un nivel superior!
sus
© 2016 Mentalio (All rights reserved. Nicio parte a acestui site nu poate fi reprodusă fără permisiunea autorilor.)