Arhive Cursuri - Mentalio

Cursuri

1 februarie 2014

Curs Managementul Timpului și Productivitate Personală pentru Elevi

Creşterea eficienţei şi productivităţii personale înseamnă să obţii mai mult pentru acelaşi nivel de efort prestat! Este o necesitate evolutivă normală să creştem şi să ne dezvoltăm, să devenim mai eficienţi în tot ceea ce facem mai ales în relaţie cu un mediu din ce în ce mai solicintant şi competitiv! Ritmul alert al vieţii contemporane ne obligă să ne perfecţionăm constant iar presiunea pentru a obţine rezultate creşte continuu!
2 februarie 2014

Curs Tehnici de Prezentare și Public Speaking

Cu toţii am fost la conferinţe sau prezentări de public speaking la care pur şi simplu cel mai bun lucru de făcut este să te gândeşti la ale tale. Subiectul parcă nu este interesant, dialogul lâncezeşte, participarea sălii este redusă. Orice este mai interesant decât ce spune speaker-ul care alunecă imediat în fundal lansându-ne indiferenţi.
4 august 2014

Tehnici de antrenament pentru o memorie perfectă

Memoria este esenţială pentru identitatea noastră şi ne conservă personalitatea: fără memorie nici măcar nu am ştii cine suntem! Memoria este implicată practic în absolut toate procesele cognitive majore de la faptul că ştim drumul spre casă şi ne recunoaştem prietenii până la utilizarea unor informaţii complexe de ordin profesional.
4 august 2014

Învățare Accelerată și Eficientă

Învăţarea eficientă este un subiect care nu se predă la şcoală deşi ar fi atât de necesar! Nimeni nu ne învaţă să învăţăm eficient adică să utilizăm în mod optim resursele intelectuale şi cognitive de care dispunem pentru a înţelege şi reţine anumite informaţii!
4 august 2014

Cum să îți dezvolți Inteligența

Ce înseamnă de fapt să fi inteligent şi cât de importantă este inteligenţă? Cine nu îşi doreşte să îşi folosească în mod deplin capacităţile intelectuale? Ne aflăm într-o continuă cursă pentru resurse cognitive: astăzi trebuie să procesăm mai multă informaţie, mai repede şi mai bine ca oricând!
18 mai 2016

Gestionarea Emoțiilor

Nimic nu este mai firesc decât să ai emoții înaintea unui examen. Cu cât este mai important examenul, de obicei cu atât mai mari sunt emoțiile. Firesc să fie așa, emoțiile ne umanizează, reprezintă o expresie a sensibilității noastre. Este normal așadar să avem emoții, anormal este însă să nu le putem stăpâni!
23 iunie 2016

Curs Citire Rapidă pentru Elevi

Educația reprezintă șansa multor tineri să se dezvolte intelectual, să ajungă la cele mai bune universități internaționale și să reușească în viață. În perioada școlară, fie că vorbim de Gimnaziu sau Liceu, principala misiune a tinerilor este să învețe. Volumul de informații pe care trebuie să îl parcurgem astăzi este uriaș!
21 iunie 2018

Curs Comunicare în Scris pentru Elevi și Scriere Creativă

Obiectivul cursului este ca participanții să treacă la un nivel superior de comunicare în scris și scriere creativă, să-și însușească instrumentele creatoare, să știe cum să identifice un pontențial subiect de scris, să cunoască metode care să-i ajute, zi de zi, să împlinească cerințele de la școală sau de la concursuri extrașcolare. Scrisul este o formă de gândire. Cum se construiesc frazele de impact care schimbă nota lucrării, cum se structurează ideile și cum se consolidează vocabularul sunt doar câteva întrebări cheie la care răspunde acest curs. A gândi creativ, a scrie creativ... a trăi creativ!
3 august 2018

Curs de Antreprenoriat pentru Elevi

„Smile to your future” își propune să creeze un ambient prin care copilul să se descopere de unul singur, să lase să iasă la iveală toate pornirile și înclinațiile sale naturale, astfel încât să se poată dezvolta armonios și fără inhibiții. Acest lucru se va vedea și mâine, dar mai ales peste mulți, mulți ani, când copilul nostru devine un adult de succes.